CEDO respinge plângerile împotriva României făcute de expulzaţi din Germania

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins plângerile împotriva statului român privind presupusa încălcare a drepturilor unor persoane expulzate din Germania şi care, în timp ce erau cazate într-un centru de tranzit, au fost implicate într-un incident cu agenţii de poliţie români.CEDO a respins, joi, cererea membrilor familiei Mogoş împotriva României, informează Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).Incidentul s-a petrecut în perioada în care membrii familiei Mogoş erau cazaţi, la cererea lor, la Centrul de tranzit pentru solicitanţii de azil din perimetrul Aeroportului Otopeni. Familia Mogoş ajunsese în acest centru în martie 2002, după ce a fost expulzată din Germania, unde renunţase la cetăţenia română, având astfel statutul de apatrid.O lună mai târziu, cei cinci membri ai familiei Mogoş au fost implicaţi într-un incident, izbucnit în timpul unei vizite medicale efectuate la acest centru.Reclamanţii au invocat în faţa CEDO încălcarea, de către autorităţile române, a dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante (articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), a dreptului la libertate şi siguranţă (articolul 5), a dreptului la liberă circulaţie (articolul 2 din Protocolul 4 adiţional la Convenţie), a dreptului de a nu fi supus unui tratament discriminatoriu (articolul 14 din Convenţie), precum şi a dreptului la un recurs individual (articolul 34 din Convenţie).În 6 mai 2004, instanţa europeană a declarat inadmisibilă cererea referitoare la încălcarea drepturilor la libertate şi siguranţă, la liberă circulaţie şi a dreptului de a nu fi supus unui tratament discriminatoriu.CEDO a respins, joi, şi ultimul capăt de cerere care rămăsese nesoluţionat, referitor la încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante. În motivarea deciziei, CEDO a  arătat că reclamanţii i-au agresat pe medicii chemaţi să interneze o altă persoană aflată în centru şi pe agenţii de poliţie prezenţi. Curtea a mai reţinut că din documentele prezentate de reclamanţi nu rezultă că aceştia ar fi fost agresaţi de către agenţii de poliţie sau că acţiunea autorităţilor ar fi fost excesivă sau disproporţionată.De asemenea, Curtea a reţinut şi argumentele Guvernului conform cărora camerele în care erau cazaţi reclamanţii în centru răspundeau unor standarde minime şi faptul că aceştia au beneficiat în numeroase rânduri de consultaţii medicale, ei refuzând sistematic spitalizarea. CEDO şi-a mai motivat decizia şi în baza constatărilor potrivit cărora autorităţile de frontieră nu au îngrădit dreptul reclamanţilor de a coresponda cu instanţa de la Strasbourg.

În plus, Curtea a reţinut că reclamanţii sunt liberi să părăsească oricând centrul de tranzit, pentru a intra în ţară.

Sursa: Mediafax, 13.10.2005

Joomla templates by a4joomla