Sarkozy se explică: Traian Băsescu este un om de înaltă ţinută, am vorbit de vreo 15 ori vineri

20 nov 2010, 16:09 | REALITATEA TV

"Preşedintele Traian Băsescu este un om de înaltă ţinută pe care îl apreciez foarte mult şi am vorbit cu el ieri (vineri, n.r.) de vreo 15 ori." Aceasta a fost explicaţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, întrebat la Summitul NATO de la Lisabona, de corespondentul Realitatea TV, de ce nu a vrut să vorbească cu Traian Băsescu.

"Eram la fotografia de grup. După au fost reunini şi dineul şi cred că am vorbit de vreo 15 ori cu preşedintele român, care este un om de înaltă ţinută, pe care îl apreciez foarte mult. România este o ţară prietenă, este o ţară francofonă, este o ţară pe care vrem să o ajutăm cu tot dinadinsul, dar - ca şi pentru Franţa – şi pentru România există reguli în Europa, reguli care trebuie respectate. Iată! Vă mai spun că procedura declanşată de Comisie pentru România, ca şi pentru Bulgaria, nu a fost iniţiată de Franţa. Deci, nu am nicio problemă cu preşedintele român. Dimpotrivă!", declarat Sarkozy, pentru Realitatea TV.

După fotografia de grup de sâmbătă a liderilor prezenţi la Summitul NATO de la Lisabona, camerele de luat vederi au surprins o discuţie care nu pare să fi fost dintre cele mai cordiale între preşedintele Traian Băsescu şi omologul său de la Paris, Nicolas Sarkozy.

Din imagini pare să se vadă cum Sarkozy, cu o mână rece, îi refuză preşedintelui Băsescu ocazia de a purta o conversaţie. Vizibil iritat, Băsescu se îndreaptă către premierul italian Silvio Berlusconi, care tocmai se întreţinea cu omologul său ungar, Viktor Orban.

Berlusconi, mult mai cordial decât Sarkozy, nu numai că-i strânge mâna călduros, însă duce degetul la tâmplă ca şi cum ar spune "Lasă-l în pace, e nebun". Nu se ştie dacă subiectul conversaţiei dintre Băsescu şi Berlusconi era chiar preşedintele Nicolas Sarkozy.

Joomla templates by a4joomla