Liderii europeni reuniţi în summit au făcut apel vineri la Muammar Kadhafi şi la regimul său să demisioneze "fără întârziere" şi au condamnat violenţele împotriva populaţiei civile, a declarat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy.

Liderii UE îi cer lui Kadhafi să renunţe imediat la putere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Liderii actuali (ai Libiei) trebuie să abandoneze puterea fără întârziere", a declarat Van Rompuy presei, la finalul reuniunii extraordinare pe tema situaţiei din această ţară, la Bruxelles.

El a adăugat că liderii europeni consideră opoziţia reunită în Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) drept un interlocutor "legitim".

Preşedintele UE a apreciat că ţara este "în pragul unui război civil" şi a condamnat, în numele celor 27 de state membre, violenţele împotriva civililor.

El a mai declarat că liderii UE au decis vineri să studieze "toate opţiunile" posibile pentru a "proteja populaţia civilă" a Libiei, cu condiţia să existe o bază juridică "clară" şi un sprijin în regiune.

Joomla templates by a4joomla