Print
Protest APADAR privind situatia apatrizilor
 
Mai multi membri ai Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (APADAR) au pichetat, marti, sediul Ministerului Administratiei si Internelor(MAI). Potrivit presedintelui APADAR, Viorel Ene Ionescu, actiunea desfasurata in cursul acestei zile a avut ca scop determinarea unui raspuns oficial al conducerii MAI privind situatia mai multor apatrizi aflati, conform declaratiei sale, de doi ani si jumatate in zona aeroportului "Henri Coanda". Cei sapte apatrizi, dintre care unul - Florin Galbeaza - plecat din tara din 1988, au renuntat la cetatenia romana, dupa care s-au stabilit in strainatate. Presedintele APADAR a afirmat ca, ulterior, ei au fost returnati, iar autoritatile romane incearca acum sa-i determine sa intre in tara. "Nu poti insa sa aduci un om in tara impotriva vointei lui", este de parere Viorel Ene Ionescu. El a adaugat ca a cerut o audienta la ministrul Administratiei si Internelor, Marian Saniuta, sau la unul dintre secretarii de stat, dar ca oficialii ministerului nu i-au aprobat solicitarea.

Sursa: stiri.rol.ro, 07.09.2004 (Rompres)