Germania va fi "bombardata" cu 2000 de cereri de azil politic

Statul german va fi "bombardat" cu aproximativ 2.000 de cereri de azil politic din partea victimelor mineriadelor din România, în semn de solidaritate cu apatrizii de origine romana care au fost nevoiţi să renunţe la cetăţenie pentru a putea locui în Germania şi care urmează a fi expulzaţi, a declarat ieri preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (AVM), Viorel Ene. Pe teritoriul Germaniei există deja aproximativ 300 de apatrizi de origine română, majoritatea, membri ai AVM, plecând din ţară în urma mineriadei din iunie 1990 şi septembrie 1991, a afirmat Viorel Ene. Un grup restrâns de membri ai AVM a protestat ieri, în fata Ambasadei Germaniei la Bucureşti, faţă de expulzarea apatridului Carol Romanov, prima "victimă" a acordului recent încheiat de statul roman şi german, în sensul expulzării persoanelor fără cetăţenie. Într-o scrisoare adresată AVM de către Asociaţia Apatrizilor (foşti romani) din Germania şi data publicităţii se arată că expulzarea este contrară legilor şi uzanţelor internaţionale, întrucât această procedură "încalcă prevederile Convenţiei de la New York, din 1954, care spune că după o perioada de şedere de trei ani pe teritoriul unui stat apare dispensa de reciprocitate dintre un apatrid şi ţara sa de provenienţă". De asemenea, Convenţia Europeană de la Geneva, Convenţia de la Viena şi Constituţia României precizează că primirea sau renunţarea la cetăţenie este un act deliberat al persoanei, care nu poate fi făcut prin presiune. "Prin Convenţia bilaterală din 24 octombrie 1992, ratificată de Parlamentul Republicii Federale Germania, s-a reglementat problema preluării de către România a cetăţenilor români aflaţi ilegal pe teritoriul german, iar despre apatrizi se spune că, în cazul în care vor fi expulzaţi către România, Germania îi va prelua înapoi cu acelaşi avion", se arată în scrisoarea Asociaţiei apatrizilor din Germania. În vara anului 1998, ministerele de Interne român şi german au elaborat o convenţie care se referă la preluarea de către România a persoanelor apatride care au avut anterior cetăţenie romana, menţionându-se că acest document va fi valabil pentru persoanele care au renunţat la cetăţenia română după momentul intrării în vigoare a documentului. Convenţia, semnată la Bonn de generalul Ovidiuş Paun din partea Ministerului roman de Interne, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999, document ce nu a fost ratificat de Guvernul României, se arată în scrisoare. În ciuda memoriilor trimise autorităţilor germane de fostul Guvern, care susţinea respectarea legislaţiei internaţionale şi a dreptului apatridului de a decide în ceea ce priveşte ţara unde doreşte să se stabilească, "noile autorităţi române, la şantajul practicat de Germania, sunt pe cale să facă aceste ilegalităţi în schimbul acceptului renunţării la vize pentru călătorii în spaţiul Schengen a cetăţenilor români". Viorel Ene a afirmat că, la 30 august a.c., autorităţile germane îl vor expulza pe preşedintele Asociaţiei Apatrizilor din Germania, Dan Ghilă Rădulescu şi pe soţia sa, care locuiesc în Germania de 13 ani, autorităţile germane pronunţându-se în urma cu 11 ani asupra cererii lor de renunţare la cetăţenie. Dan Ghila a declarat ca a sesizat Curtea Europeana de la Strasbourg asupra nelegalităţilor comise de autorităţi în cazul apatrizilor, inclusiv a sa, solicitând despăgubiri de trei milioane de mărci de la statul german. "În cazul în care mă vor trimite în România, aceste despăgubiri vor fi de 30 de milioane de mărci, aceeaşi suma urmând s-o cer şi statului roman daca nu mă trimite înapoi, aşa cum legea o cere", a spus Ghila. Preşedintele Asociaţilor Apatrizilor din Germania a subliniat că se face o confuzie între azilanţi şi apatrizi, iar apatrizii nu pot fi expulzaţi, ei fiind cei care decid în ce ţară vor să locuiască. "Recenta Lege a străinilor prevede că orice străin care ajunge la graniţele României, dacă nu cere drept de intrare, şedere, trebuie trimis din ţara de unde a venit. Acum s-a găsit un mecanism ca apatrizii de origine romana să nu mai fie trimişi înapoi. Acest mecanism este înfometarea, primul beneficiar mediatizat al acestui procedeu fiind Carol Romanov", a afirmat Dan Ghila. Potrivit procedurilor internaţionale, un apatrid care refuză intrarea într-o tara are dreptul la hrană în valoare de 25 de dolari pe zi, Carol Romanov nebeneficiind de mâncare din partea autorităţilor române, el cumpărându-şi cele necesare din banii proprii, susţine atât Ghila, cât şi Ene. Apatridul Carol Romanov a ajuns în zona de tranzit de la Aeroportul Otopeni la 8 august şi a refuzat timp de aproape o săptămână să părăsească acest spaţiu. El este unul dintre primii apatrizi care au fost expulzaţi din Germania. Romanov a lucrat timp de peste zece ani în aceasta tara şi a refuzat să intre în România, solicitând să rămână în "zona neutră" a aeroportului. Romanov a acceptat, în cele din urma, să fie găzduit în Centrul de cazare pentru refugiaţi de la Otopeni.

 Sursa: D. Popa, Fair Press - monitorul, 23.08.2001

Joomla templates by a4joomla