O demonstraţie de protest se desfăşoară, astăzi, începînd cu ora 11.00, concomitent în Bucureşti şi Constanţa, în faţa ambasadelor şi consulatelor diplomatice ale Federaţiei Ruse. Acţiunea este organizată de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor (APADAR), împreună cu Asociaţia Victimelor Mineriadelor din ’90-’91. Acestor două asociaţii li se pot alătura orice alte organizaţii ale societăţii civile care doresc să tragă un semnal împotriva războiului şi a suferinţei poporului georgian. Scopul manifestaţiei este sensibilizarea publicului larg faţă de situaţia dramatică din Georgia şi dezastrul umanitar cu care se confruntă această ţară în urma invaziei trupelor armatei ruse. În cadrul protestului vor fi expuse fotografii realizate de jurnaliştii care şi-au riscat viaţa în timp ce erau vînaţi de lunetiştii ruşi, tocmai pentru a furniza aceste imagini şocante pe care armata invadatoare a dorit să le ascundă de cunoştinţa lumii civilizate. Avocatul Mihai Rapcea, unul dintre organizatori, a declarat, în exclusivitate pentru cotidianul „Telegraf”, că nu-l intersează atitudinea diplomaţilor ruşi atîta timp cît aceştia pot cere oriunde în lume intervenţia armată sub motivul apărării drepturilor minorităţii ruse. Acesta a adăugat că, după evoluţia ultimelor evenimete din Caucaz, în ochii opiniei publice internaţionale, ruşii „rămîn aceiaşi comunişti pe care îi ştim de atîţia ani”. „Acţiunea de azi nu se doreşte pro-americană, ci doar o manifestaţie anti-război”, a declarat Mihai Rapcea. De altfel, aceleaşi organizaţii au manifestat şi împotriva războiului din Irak, iar în prezent sînt dezamăgite de lipsa unei reacţii ferme a Statelor Unite pentru a stăvili invazia rusească. „Am protestat de fiecare dată cînd a fost un război nedrept în care au murit civili nevinovaţi din cauza unor calcule abjecte ale unor mari puteri care au sacrificat fără conştiinţă interesele oamenilor de rînd”(...) „Situaţia trezeşte coşmarul din amintirile legate de momentul critic al celui de-al Doilea Război Mondial şi de comportamentul criminal al invadatorilor sovietici”, a adăugat Rapcea. În prezent ne trezim într-un moment la fel de critic ca şi atunci şi care face ca Balcanii să devină din nou butoiul de pulbere al Europei, a adăugat avocatul.

Protestatarii români sînt consternaţi de atitudinea Transnistriei faţă de Moldova prin care ruşii cer condamnarea acţiunilor de apărare a statului suveran georgian sub titulatura de „abuzive”. „La nivel mediatic asistăm la o mare manipulare orchestrată de serviciile secrete ruse care au acreditat ideea că Georgia ar fi fost ţara agresoare şi ulterior Rusia ar fi intervenit. Totul este o minciună; încă din iulie, trupele ruse au intervenit în Osetia şi au atacat satele de civili georgieni. Ceea ce aş vrea să adaug pentru români este că Georgia este unul dintre primele state creştinate din lume. În anul 336, creştinismul a devenit religie de stat în această zonă a lumii. Dealtfel, crucea este vizibilă şi pe steagul lor naţional. Cu atît mai mult Patriarhia Română ar trebui să ia poziţie împotriva acestor atacuri la adresa democraţiei şi la adresa unui stat creştin, suveran şi independent. Ne bucură mesajul CSAT-ului, care în data de 12 august a declarat că se condamnă în mod ferm agresiunea Rusiei împotriva Georgiei, un stat suveran şi independent”, a încheiat Mihai Rapcea.

Mitingul se doreşte un mod de exprimare al „majorităţii mute”, adică al oamenilor simpli ale căror aspiraţii nu sînt în conformitate cu interesele meschine ale marilor puteri militare.

  Sursa: Codrut Burdujan, Telegraf (www.telegrafonline.ro), 20.08.2008

Miercuri, 20 august, ora 11, in fata sediului Ambasadei Rusiei la Bucuresti si in fata sediului Consulatului Rusiei din Constantaa avut loc un miting de protest impotriva agresiunii rusesti contra Un nou miting de protest la Bucuresti si Constanta impotriva agresiunii rusesti in GeorgiaGeorgiei, informeaza portalul Pro Georgia, preluat de Romanian Global News. Organizatori: Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania si Asociatia pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor.
A fost expusa o colectie de imagini ale atrocitatilor savarsite de armata rusa impotriva georgienilor. Victimele regimului comunist din Romania, ale Mineriadei organizate de agentul intereselor rusesti Ion Iliescu au tinut un moment de reculegere in memoria victimelor de astazi ale agresiunii rusesti din Georgia. 
 
Sursa: www.rgnpress.ro, 20.08.2008
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Joomla templates by a4joomla