{youtubejw}YjHdD7Gk6nk{/youtubejw}Mii de partizani ai liderului opoziţiei Mir Hossein Moussavi manifestau, vineri după-amiaza, la Teheran, la finalul predicii oficiate de fostul preşedinte iranian Akbar Hashemi Rafsandjani, potrivit martorilor, care au spus că poliţia a efectuat "mai multe" arestări.

Poliţia încerca să disperseze mulţimea, care scanda sloganuri în cinstea lui Moussavi şi striga "Allah Akhbar" ("Mare este Dumnezeu"), şi a efectuat "mai multe arestări", potrivit aceloraşi surse, care nu au oferit detalii suplimentare pe această temă.

Akbar Hashemi Rafsandjani, unul dintre adversarii declaraţi ai preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, a oficiat pentru prima dată după mai mult de două luni, marea predică săptămânală, la Universitatea din Teheran.

Rafsandjani, un susţinător al lui Mir Hossein Moussavi în timpul campaniei electorale, a cerut eliberarea manifestanţilor aflaţi încă în închisoare, pentru a restabili încrederea poporului iranian în regimul de la Teheran.

Persoane îmbrăcate în civil l-au atacat pe Mehdi Karoubi, candidat reformator învins la alegerile prezidenţiale din iunie din Iran, în timp ce se îndrepta către locul unde a avut loc rugăciunea de vineri de la Teheran, a anunţat site-ul partidului său, Etemad Melli.

"Atunci când tatăl meu a coborât din maşină la intrarea în Universitate (unde se desfăşura rugăciunea), persoane în civil l-au atacat şi insultat, iar turbanul său a căzut. Acestea au făcut afirmaţii jignitoare şi exagerate la adresa sa", a declarat fiul său, Hossein Karoubi.

El a mai afirmat că a văzut apoi "un comandant al forţelor în civil când îi felicita pe oamenii săi pentru treaba bună făcută".

Termenul "forţe în civil" desemnează în general membrii bassij (miliţiile islamice), care nu poartă întotdeauna uniforme.

Karoubi a putut totuşi să asiste la rugăciunea de la Universitate, cu unul dintre ceilalţi candidaţi învinşi, Mir Hossein Moussavi, care a preluat conducerea opoziţiei faţă de realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la 12 iunie.

Sursa: http://www.mediafax.ro/externe/mai-multe-arestari-in-timpul-manifestatiei-opozitiei-din-iran-video-galerie-foto.html?3614;4650741

Joomla templates by a4joomla