Israelul şi-a intensificat ofensiva în sudul Fâşiei Gaza

Israelul şi-a intensificat ofensiva în sudul Fâşiei Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Israelul şi-a intensificat ofensiva în sudul Fâşiei Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Israelul şi-a intensificat joi ofensiva în sudul Fâşiei Gaza, odată cu intrarea a zeci de tancuri din teritoriul israelian în aceată zonă, sprijinite de raiduri aeriene împotriva oraşului Rafah, în apropierea frontierei cu Egiptul, potrivit martorilor.

Zeci de tancuri israeliene, susţinute de elicoptere, au pătruns joi dimineaţa în sudul Fâşiei Gaza prin punctul de trecere de la Kisufim în jurul orei locale 01.00 (01.00 ora României), îndreptându-se spre oraşul Khan Younes, cel mai mare oraş din sudul regiunii şi bastion al mişcării islamiste palestiniene Hamas.

În acelaşi timp, avioanele israeliene au efectuat două raiduri împotriva obiectivelor din oraşul Rafah, în sudul teritoriului, în apropiere de frontiera egipteană, vizând o casă şi un tunel suspectate că ar fi fost folosite pentru contrabandă, potrivit martorilor.

Armata a confirmat informaţiile privind raidurile din Rafah.

Potrivit primelor informaţii, nu au existat victime.

Armata israeliană şi-a intensificat miercuri seara acţiunile în Rafah somându-i pe locuitorii oraşelor frontaliere cu Egiptul să îşi părăsească locuinţele înaintea bombardamentelor asupra tunelurilor folosite pentru contrabandă.

Armata israeliană "cere celor care locuiesc (în cartierele frontaliere cu Egiptul) să îşi părăsească locuinţele", potrivit mesajului transmis prin milioane de manifeste împrăştiate de-a lungul frontierei egiptene. Textul avertiza că armata "va bombarda zona din cauza utilizării acesteia de către terorişti pentru (a adăposti) tuneluri şi a depozita" arme. Armata a confirmat difuzarea acestor manifeste "pentru a evita pierderile civile".

Un purtător de cuvânt a precizat că locuitorii trebuie să îşi părăsească locuinţele din momentul difuzării manifestelor până a doua zi dimineaţa (joi) la ora locală 08.00 (08.00 ora României).

Armata a localizat între 250 şi 300 de tuneluri, în timp ce contrabandiştii palestinieni din Rafah estimează că numărul acestora ar depăşi 500.

Intensificarea operaţiunii israeliene în Fâşia Gaza a survenit în cea de a şasea zi a ofensivei terestre împotriva Hamas.

Israelul a aprobat miercuri extinderea ofensivei militare declanşaste la 27 decembrie şi soldată până în prezent cu peste 700 de morţi. Cei 12 miniştri ai Cabinetului pentru Securitate "au aprobat continuarea operaţiunilor terestre, inclusiv o a treia fază, de extindere a ofensivei prin avansarea în zonele populate", a declarat un oficial din domeniul Apărării.

Acesta a precizat că responsabilitatea de a aplica sau nu decizia Cabinetului pentru Securitate revine oficialilor Apărării.

Totodată, autorităţile israeliene au anunţat trimiterea de emisari în Egipt pentru a discuta propunerile privind încheierea unui armistiţiu, sperând în special că discuţiile vor duce "la un acord privind contrabanda cu arme care va crea condiţiile care să permită încheierea operaţiunii militare din Fâşia Gaza".

Sursa: Mediafax, 08.01.2009

Cel puţin 763 de persoane au murit în ofensiva israeliană

Cel puţin 763 de persoane au murit în ofensiva israeliană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cel puţin 763 de persoane au murit în ofensiva israeliană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cel puţin 763 de persoane au murit în ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, potrivit unui nou bilanţ, după noile raiduri şi recuperarea a numeroase cadavre de către echipele de salvare, au anunţat aceste servicii.

Numărul morţilor din Fâşia Gaza a ajuns la 763 joi după-amiază, a anunţat şeful serviciilor de urgenţă din Fâşia Gaza, Mouawiya Hassanein.

În afară de 20 de persoane, printre care femei şi copii, ucise în noile atacuri de joi, serviciile de salvare au profitat de întreruperea bombardamentelor timp de trei ore pentru evacuarea cadavrelor aflate sub dărâmături.

"Bilanţul a ajuns la 763 de persoane, după evacuarea cadavrelor din zonele în care accesul nu era posibil, în special Jabaliya, Atatra (nord) şi Zeitoun (cartier din oraşul Gaza)", a precizat Hassanein.

Sursa: Mediafax, 08.01.2009

Palestinienii sunt omorati si cu arme romanesti

Palestinienii sunt omorati si cu arme romanesti 

Romania a exportat, in 2007, catre Israel, arme in valoare de 17 milioane de euro, situandu-se astfel intre primii trei exportatori, dupa Franta si Germania.

Informatiile provin dintr-un raport al UE privind licentele pentru exporturi de arma, citat de EUobserver, tara noastra aflandu-se astfel pe locul trei, dupa Franta, cu 126 de milioane de euro, si Germania, cu 28 de milioane de euro.

In total, potrivit raportului citat de EUobserver, in 2007 statele UE au acordat licente pentru export de arme in valoare de 200 de milioane de euro catre Israel, iar Franta se detaseaza ca principal furnizor de arme pentru acest stat, transmite NewsIn. Optsprezece state membre au aprobat 1.018 licente de export de arme destinate Israelului.

Astfel, in 2007, Israelul a importat din Bulgaria, Romania, Germania, Polonia si Marea Britanie arme de mici dimensiuni si munitie in valoare de 12 milioane de euro.

Armament care presupune manevrarea de catre doua-trei pesoane, de exmplu bombe, torpile si alte materiale explozive, in valoare de 23,5 milioane de euro, a fost importat de catre Israel din Romania, Cehia, Germania si Slovenia.

Totodata, potrivit raportului citat, Belgia, Franta si Romania au trimis Israelului materiale pentru flota aeriana in valoare de 18,5 milioane de euro, dintre care exporturile Parisului se ridica la 10 milioane de euro.

Intr-o a patra categorie la care face referire raportul UE este incadrat "echipamentul electronic" - referindu-se la materiale electronice modificate pentru uz militar, echipamente de navigatie, sisteme pentru bruiarea satelitilor. Germania a exportat astfel de echipamente in valoare de cinci milioane de euro, iar Franta in valoare de 89 de milioane.

UE are din 1998 un cod de conduita privind exporturile de arme, dar acesta este supervizat la nivel national, nu de la Bruxelles. Opozitia din Marea Britania a facut un apel catre guvernul britanic de a opri astfel de exporturi catre Israel si a cerut sa faca presiuni ca toate tarile UE sa faca acelasi lucru. Un purtator de cuvant al Ministerului de Externe britanic a explicat ca exporturile de arme "nu primesc licenta daca se considera ca ar exista un risc ca acestea sa fie folosite pentru agresiune pe plan extern sau pentru represiuni interne".

"Respingem licente despre care se ajunge la concluzia ca prezinta un astfel de risc, iar orice cerere privind Israelul este evaluata in baza acestor consideratii", a mai spus oficialul britanic.

Suedia si alte opt state europene nu au livrat nimic statului israelian.

Pe intreg teritoriul UE au fost respinse numai 28 de licente de export de arme pe motive de respectare a drepturilor omului, securitate interna sau stabilitate regionala.

Aproape o treime dintre cei 689 palestinieni ucisi de armata israeliana pana miercuri in ofensiva impotriva Hamas din Fasia Gaza erau copii si adolescenti cu varste sub 16 ani.

Sursa: 9am, 09.01.2009

Consiliul de Securitate al ONU cere un acord imediat de incetare a focului in Fasia Gaza

Consiliul de Securitate al ONU cere un acord imediat de încetare a focului în Fâşia Gaza.(PATRICK BAZ/AFP/Getty Images)

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi seara o rezolutie care cere un acord imediat de incetare a focului in Fasia Gaza.

Rezolutia 1.860 a fost adoptata cu 14 voturi din 15, iar Statele Unite s-au abtinut. Aceasta decizie a americanilor a fost putin surprinzatoare, diplomatii punandu-si speranta, inainte de votare, intr-un vot in unanimitate.

Potrivit documentului, Consiliul "subliniaza (aspectul de-n.r.) urgenta si cere incetarea imediata, durabila si pe deplin respectata a focului si retragerea completa a fortelor israeliene din Gaza".

Rezolutia 1.860 "condamna violentele si ostilitatile indreptate impotriva civililor si toate actiunile teroriste", fara a face mentiune explicita la tirurile de racheta ale Hamas.

Consiliul de Securitate "solicita furnizarea, fara obstructie, de ajutoare umanitare in toata Fasia Gaza" si "saluta initiativele care vizeaza deschiderea de coridoare umanitare".

Consiliul a cerut tarilor membre sa favorizeze amplasarea in Gaza a unor dispozitive pentru a garanta ca intreruperea focului va fi durabila, in special "impiedicand contrabanda" cu arme si "asigurand redeschiderea punctelor de trecere" catre Gaza.

In acest sens, oficialii ONU "saluta initiativa egipteana si celelalte eforturi regionale si internationale aflate in desfasurare".

La finalul medierii efectuate in regiune la inceputul saptamanii de presedintele francez Nicolas Sarkozy, presedintele egiptean Hosni Mubarak i-a invitat la Cairo pe oficialii israelini si pe cei palestinieni pentru a avea un dialog pe tema incetarii focului, a securizarii frontierei, a redeschiderii punctelor de trecere si a ridicarii blocadei israeliene din Fasia Gaza.

Rezolutia 1.859 "incurajeaza masuri tangibile in vederea reconcilierii interpalestiniene".

Totodata, documentul "solicita partilor si comunitatii internationale sa depuna eforturi noi si urgente in vederea realizarii unei paci globale bazata pe viziunea unei regiuni unde doua state democrate, Israel si Palestina, convietuiesc in pace, in cadrul unor frontiere sigure si recunoscute".

Rezolutia este rezultatul a trei zile de negocieri intense, efectuate la sediul Natiunilor Unite, intre ministrii occidentali si cei arabi, pentru a pune capat conflictului din Fasia Gaza unde in urma operatiunii militare israeliane impotriva miscarii radicale palestiniene Hamas au murit in 13 zile peste 700 de persoane.

Sedinta a fost prezidata de ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a carui tara asigura in ianuarie presedintia Consiliului. La sedinta a participat si omologul sau american Condoleezza Rice si cel britanic David Miliband, dar si numerosi ministri arabi, secretarul general al Ligii arabe, Amr Moussa, si secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Sursa: The Epoch Times, 09.01.2009

Armata israeliană afirmă că a ucis 130 de luptători Hamas

Armata israeliană afirmă că ucis 130 de combatanţi Hamas, de la începutul ofensivei terestre în Fâşia Gaza, care a fost declanşată sâmbătă seara.

"În ultimele două zile, cel puţin 130 de terorişti ai Hamas au fost ucişi în timpul luptelor din Fâşia Gaza", a anunţat armata printr-un comunicat.

Mii de militari israelieni au pătruns, sâmbătă seara, în Fâşia Gaza, în cursul celei de a opta zile a ofensivei împotriva Hamas, mişcarea islamistă care controlează Fâşia Gaza.

Sursa: Gandul, 06.01.2009

Joomla templates by a4joomla