Confruntările violente dintre Hamas şi salafişti au provocat moartea a 24 de persoane şi rănirea altor 130 în noaptea de vineri spre sâmbătă la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, au anunţat sâmbătă dimineaţa serviciile de urgenţă palestiniene.

"Confruntările din noaptea de vineri spre sâmbătă dintre Hamas şi un grup extremist în sudul Fâşiei Gaza s-au soldat cu 24 de morţi şi cel puţin 130 de răniţi", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă palestiniene. El a precizat că patru dintre răniţi sunt în "moarte clinică", iar alţi patru sunt în stare gravă. Liderul grupului salafist Jund Ansar Allah, Abdelatif Moussa, a fost ucis de poliţia Hamas în timpul luptelor, a precizat sâmbătă o sursă medicală palestiniană. Liderul aripii militare a Hamas pentru regiunea de sud a Fâşiei Gaza, Mohammed el-Shamali, figurează, de asemenea, printre morţi. Potrivit martorilor oculari, poliţia Hamas a luat cu asalt o moschee din Rafah în care se baricadaseră membrii unui grup salafist, Jund Ansar Allah. Rafah, bastion local al mişcării salafiste apropiate din punct de vedere ideologic de al-Qaida, se află la frontiera cu Egiptul.

Sursa:http://www.mediafax.ro/externe/cel-putin-24-de-morti-si-peste-130-de-raniti-in-confruntarile-din-fasia-gaza.html?3614;4762741

Joomla templates by a4joomla